Asistenta socială din Sireți, demisă la scurt timp după o întâlnire electorală cu Pavel Filip, a fost rechemată la muncă. Ar fi rugat-o și premierul

6 februarie 2019 | 1 | Social

Răsturnare de situație în cazul asistentei sociale din Sireți, care acum două zile a rămas fără lucru după ce i-a adresat câteva întrebări incomode lui Pavel Filip. Femeia spune că s-a întâlnit cu premierul care ar fi convins-o să se reangajeze. Și ieri, a fost telefonată de șefa Direcției Asistență Socială din Strășeni care, la fel, i-a propus să revină la fostul post de muncă. Funcționara motivează că doar s-a condus de buchia legii, când a semnat ordinul de demisie, și că oricând este gata să o primească înapoi. Pe de alta parte, premierul care este candidat al PDM pe circumscripția din Strășeni, nu a răspuns la telefon pentru o reacție.

Ana Pruteanu, în vârstă de 65 de ani, a fost eliberată de la serviciu chiar a doua zi după o întâlnire cu Pavel Filip, în raionul Strășeni. Crede că demisia s-a datorat unor întrebări incomode pe care i le-a adresat premierului. A relatat acest caz inclusiv pentru TV8, iar ieri șefa Direcției Asistență Socială din Strășeni, Carolina Cobîleanschi, i-a propus să revină la muncă. Mai mult, chiar premierul i-ar fi cerut acest lucru.

„A venit domnul Filip, am discutat și m-a convins să rămân în serviciu. Nu știu cât o să rezist. Dar chiar m-a rugat să rămân la serviciu”, Ana Pruteanu, fostă asistentă socială, Sireți.

L-am telefonat pe premierul Pavel Filip, tot el candidat din partea democraților pe circumscripția din Strășeni, pentru o reacție, acesta însă nu ne-a răspuns la telefon. Consiliera lui de comunicare, din cadrul Guvernului, ne-a declarat că este într-o ședință și nu poate discuta. De partea cealaltă, șefa Direcției Asistență Socială din Strășeni a precizat pentru TV8 că Ana Pruteanu urma să plece din funcție încă din octombrie trecut, după aprobarea unor modificări la legislație ce țin de activitatea pensionarilor. Funcționara însă a semnat ordinul de demisie abia acum pentru că ar fi avut un volum prea mare de muncă. Iar despre intenția de a o reangaja pe Ana Pruteanu, șefa direcției spune că a aflat abia acum că pensionara, de fapt, nu voia să plece din funcție.

„Noi nu ne-am schimbat părerea, noi din start am vrut să-i propunem doamnei să activeze în continuare și doamna nu și-a anunțat intenția sau dorința de a activa. Eu am văzut deja după ce pe toate rețelele de socializare se vorbea numai despre cazul dat, am văzut că, de fapt, doamna a intenționat să activeze la noi în direcție și tocmai de asta eu am și telefonat-o ca să-i propunem”, Carolina Cobîleanschi, șefa Direcției Asistență Socială, Strășeni.

În aceste condiții, Ana Pruteanu spune că a decis să revină la postul de asistentă socială în satul Sireți. Deocamdată, nu este sigură dacă va mai ataca direcția în judecată, așa cum intenționa din start. Femeia este asistentă socială în Sireți de 12 ani, dintre nouă deja fiind la pensie.

sursa: www.tv8.md

Știri asemănatoare

La mijloc de februarie, Elena Bardan…

17 februarie 2019 | 0

[video width="720" height="404" mp4="https://infostraseni.md/wp-content/uploads/2019/02/2483851.mp4"][/video] La mijloc de februarie, Elena Bardan din Lozova are deja acasa... primavara. Femeia are in colectia sa peste patru mii de martisoare pe care le-a confectionat…

1 thought on “Asistenta socială din Sireți, demisă la scurt timp după o întâlnire electorală cu Pavel Filip, a fost rechemată la muncă. Ar fi rugat-o și premierul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Curs Valutar

Meteo în Străşeni

Magazin Online ProGlobus.md Contacte Contacte