Crăciunei pregătiți în ajun de Crăciun

9 ianuarie 2020 | 0 | Cultură , Social

Cu sfințenie sunt respectate obiceiurile și în satul Vorniceni, raionul Strășeni. Gospodinele s-au trezit dis-de-dimineață ca să frământe aluatul și să dea la cuptor ”Crăciuneii”, în speranța că își vor vedea copiii acasă. ”Înainte vreme, Crăciunul era mult mai interesant, fiindcă eram toți copiii acasă, cu părinții”, oftează femeile, care trebăluiau prin ogradă.

 

Gospodinele aveau deja aluatul pregătit pe masă. Împreună, Crăciuneii se pregătesc mai repede și cresc mai frumos, spun femeile.

Natalia Caleslu își amintește cu nostalgie de Crăciunul de altădată. Acum, copiii sunt plecați peste hotare, iar bucatele pregătite se împart azi cu vecinii și puținele rude rămase în sat.

Cât timp gospodinele împleteau Crăciuneii, am aflat și povestea Teodorei Plămădeală, ajunsă și ea la vârstă onorabilă. Spune că cea mai mare minune în preajma sărbătorilor ar fi să-i treacă pragul copiii ei.

Cu speranța că își vor vedea copiii acasă de Crăciun, gospodinele au făcut zeci de Crăciunei și colaci. Au aprins focul în vatră și au dat aluatul la copt.

Mirosul copturilor s-a răspândit rapid în tot satul, făcându-i pe colindătorii să vină la poartă.

Potrivit tradiției, Crăciuneii se pun la icoană și se păstrează până primăvara, urmând să fie împărțiți la animale pentru a fi sănătoase.

sursa: www.jurnaltv.md

Știri asemănatoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Meteo în Străşeni

Magazin Online ProGlobus.md Contacte Contacte

Curs Valutar