Un nou post de salvatori și pompieri voluntari a fost inaugurat în localitatea Cojușna a raionului Strășeni.

6 mai 2019 | 0 | Social

Astăzi, 06 mai 2019, un nou post de salvatori și pompieri voluntari a fost inaugurat în localitatea Cojușna a raionului Strășeni. Stația a fost deschisă de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI în colaborare cu autoritățile publice locale, dar și cu suportul pompierilor voluntari din Austria. Acesta va oferi siguranța pentru mai mult de 7000 mii de localnici din localitatea Cojușna. La ceremonia oficială de deschidere a postului au participat reprezentanții IGSU, dar și autoritațile publice locale. Oficialii au menționat importanța inaugurării postului ce va asigura forța primară pentru intervenții la incendii și situații excepționale, până la venirea pompierilor profesioniști. În cadrul postului vor activa 16 pompieri voluntari civili. Instruirea acestora a fost efectuată de către pompieri voluntari din Austria, iar specialiștii IGSU vor acorda și pe viitor asistența metodică și practică pompierilor noi, pentru ca aceștia să poată interveni la cel mai înalt nivel. Mai mult, IGSU în colaborare cu pompierii voluntari din Austria au oferit salvatorilor care vor activa în cadrul unității echipamentul necesar, dar și o autospecială de tip “Mercedes”. Conform informației IGSU, acesta este al treisprezecelea post de salvatori pompieri voluntari deschis în Republica Moldova cu implicarea administrației publice locale.

sursa:www.facebook.com/Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI

Știri asemănatoare

Scandal la o grădiniță din Strășeni

18 mai 2019 | 0

Scandal la grădinița nr. 5 din Strășeni. Parinții copiilor afirmă că micuții sunt supuși unui experiment periculos, fiind hrăniți din aprilie cu mâncare dubioasă. https://youtu.be/GA4OkJw8hQI Să discute cu oamenii nemulțumiți,…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Meteo în Străşeni

Magazin Online ProGlobus.md Contacte Contacte

Curs Valutar